De la începutul descoperirii cauciucului, occidentalii au continuat să-și dezvolte utilizarea. Frederick din Germania a făcut o pereche de cizme de călărie cu cauciuc dizolvat în eter. Cauciucul poate șterge mărcile de creion, deci oamenii fac din cauciuc. Dar cauciucul are o defecțiune fatală, care este prea sensibilă la temperatură. Când temperatura este puțin mai mare, va deveni moale și lipicioasă și va miroase rău; când temperatura este scăzută, va deveni fragilă și tare. Acest neajuns face ca produsele din cauciuc să nu aibă nicio piață.
În vara anului 1834, Goodyear a vizitat compania indiană de cauciuc din New York. El a aflat că acest tip de cauciuc a afectat întreaga industrie de cauciuc, dar cauciucul are o serie de proprietăți excelente, cum ar fi elasticitatea ridicată, plasticitatea, durabilitatea, impermeabilitatea și izolația. Goodyear este determinat să studieze modificarea cauciucului.
Goodyear nu este nici chimist, nici om de știință. În fabrică, el lucrează ca un lucrător, punând în mod constant diverse materiale pentru a testa cu cauciuc. În 1837, Goodyear a tratat foaia de cauciuc cu acid azotic și a obținut brevetul pentru "procesul gazului acid". În ianuarie 1839, experimentul lui Goodyear a făcut un progres major. El a pus accidental cauciuc, oxid de plumb și sulf și l-au încălzit și au luat o substanță asemănătoare pielei. Acest material nu se descompune la temperaturi mai ridicate decât cauciucul elastic cunoscut. După o serie de îmbunătățiri, Goodyear a fost convins că materialul pe care la pregătit nu s-ar descompune la nici o temperatură sub punctul de fierbere și sa născut tehnologia vulcanizării cauciucului.
